fbpx

Cum îți dai seama că bona ta știe cu adevărat meserie?

Căutam astăzi un joc pe care îl citisem în “Arta hârjonelii” a lui Lawrence Cohen. Așa am conștientizat dimensiunea raftului cu cărți de parenting. De când am aflat că vom fi părinți, biblioteca noastră a crescut în mod considerabil.

Nu avem raft și pentru cursurile de specialitate pe care le-am urmat. Și diplome pe pereți nu punem.

Si atunci cum să îmi fie ușor să îmi las copiii cu oricine?

Îmi doresc ca bonele noastre să aibă măcar o parte din cunoștințele pe care le-am acumulat până acum. Dar cum ne dăm seama că ele știu aceste lucruri? Și le aplică în activitatea lor cu copiii noștri?

De aceea îi înțeleg pe toți părinții care simt neîncredere în cele care practică această meserie.

Știm cu adevărat pe cine angajăm?

O mămică a povestit de reacția unei bone în momentul în care i-a comunicat că activitatea ei va fi supravegheată. Citez aici mesajul:

“Sunteți maniacă, ce este prostia asta cu camerele de luat vederi, sunt bonă de atâția ani, am lucrat numai cu ambasadori, doctori, directori mari, dar nu a fost vorba de așa ceva. Noi românii suntem extrem de inculți. Sunt sigură că ați avut mai multe bone, la ce încredere aveți. De ce nu sunteți în stare să vă creșteți copilul? Mame depravate.”

Nu comentez cu privire la lipsa de respect față de mamă.

Oare o bonă, cu adevărat pregătită, ar trebui să fie deranjată că va fi supravegheată?

Camerele de luat vederi sunt o normalitate pentru multe companii și angajații lor. Și pentru grădinițe și școli. De ce să nu le folosească si părinții pentru liniștea lor și siguranța copiilor lor?

Și ce se întâmplă acasă în lipsa noastră?

Nu pot descrie emoțiile pe care le-am avut în căutarea bonei potrivite. Și nu doar găsirea ei a fost problematică.

Odată îmi amintesc că m-am întors acasă mai devreme de la serviciu întrucât mă simțeam rău. Conform programului copilului, acesta trebuia să fie afară în parc. Am găsit-o acasă. Bucătăria era plină de fum de la grătarul cu somon. Geamurile și hota închise.

Altă bonă ne-a lăsat baltă când aveam mai mare nevoie de ea. Dimineața la 6 cu un SMS. Cum îi explici unui copil, care s-a atașat de bona lui, că, dintr-o dată, ea nu va mai veni ? Că nu și-a luat nici măcar la revedere?

Ce vrem noi?

Noi, noile generații de părinți, suntem norocoși că trăim aceste timpuri. Avem acces la informații. Și educație. Și ne dorim să investim mult mai mult în educația noastră și a copiilor noști. Este normal să vrem altceva de la cei cu care ne lăsăm copiii, fie ei bone sau bunici.

De aceea am fondat Nanny Institute.

Să creștem numărul bonelor și bunicilor care citesc astfel de cărți. Și a celor care merg la cursuri de astăzi despre cum se îngrijesc copiii. Astfel încât să aibă un rol benefic în viața copiilor.  S-au schimbat multe în ultimii 20-30 de ani. Și nu putem ignora asta. Iar a învăța și la 50 de ani … 60 de ani … 70 de ani … nu este o rușine.

Și este normal să vrem colaborări de lungă durată. Și corecte pentru toate părțile implicate: copii, părinți și bone.

Copiii noștri învață de la toți cei din jurul lor. Preiau gânduri, idei, comportamente, reacții… tot ce e pozitiv sau negativ. Depinde de noi să facem alegerile cele mai bune pentru ei.

Depinde de noi să ne asigurăm că petrec timp în cel mai propice mediu pentru ei. Alături de oamenii instruiți.

Bibliografie utilă

  1. Puncte de cotitură Vol. I & II – T. Berry Brazelton
  2. Ascultă-ți copilul – Patty Wipfler & Tosha Schore
  3. Lacrimi și crize de furie – Aletha Solter
  4. Pedagogia Montessori explicată părinților – Charlotte Poussin
  5. Învățarea prin joacă – Mariah Bruehl
  6. Arta Hârjonelii – Anthony T. DeBenedet & Lawrence J. Cohen

Lasă un comentariu


Vreau vești de la voi!

LinkedIn
LinkedIn
Share